13.09.2009

�         Parca nu mai e timp. Parca viata zboara pe langa noi si nu ne pasa… O iubire: e deja trecut si dorul si speranta sunt doar amintiri – se spulbera ca praful din jur, cade ca fulgii ce dispar si se topesc in contact cu pamantul cald. Un cantec… Nu toate imi mai amintesc ca inainte momente pe care nu le mai pot schimba. Parca nu mai e timp sa ma mai gandesc, nu mai e timp sa verific daca mai doare sau nu. A zburat, si-a deschis aripile si si-a luat zborul. O mai vad inca, dar nu mai am cum sa ajung la ea. Nu mai e timp de intors sau de stat pe ganduri. Drumul nu mai duce decat inainte si refuz sa mai privesc inapoi. Tot ce iau cu mine e parfumul tau… Curand, timpul se va scurge si pentru el.

        Cate amintiri, cate vise si cati oameni lasam mereu in urma noastra?! De cate momente frumoase ne mai amintim acum? Cate primaveri sau cate zile geroase, ingropate in zapada alba, nu am dat astazi uitarii? Si de cate ori nu v-ati dorit sa puteti uita atat de multe lucruri care v-au ranit?

        Nu e neaparat job-ul in sine problema; e sentimentul acela de “tired down”, de extenuare, acelasi sentiment care ma face sa simt ca trebuie sa fac in fiecare zi aproape acelasi lucru, aceeasi rutina, aceleasi nehotarari, aceleasi ganduri si aceleasi trairi, mai bune sau mai rele, cu vise ciudate si luna plina,… Si acea dorinta nebuna de saruturi si de primavara linistita. Nu stiu de ce nu-mi gasesc locul nicaieri. Nu stiu de ce ma trezesc mereu pierduta departe, printre nori albastri si neancorata in lumea reala. Nu stiu de ce ma simt singura chiar si atunci cand zambesc celor din jur si comunic sentimente si trairi si rad. Aceste sentimente pe care le simt sunt departe de mine. Cine spune ca nu poarta o masca minte. Cine spune ca e fericit se amageste.

        Ce simt eu acum nici eu nu stiu. E un amestec si ar fi ceva de genul asta: nu stiu sa caut iubirea; mereu am cerut pe cineva alaturi; viata mi l-a pus in fata de prea multe ori, iar eu acum refuz, ca de fiecare data, iubirea adevarata. Uau, ce adevarata e! (La momentul ala era adevarata; acum e si mai adevarata.) Acum, cu mare indarjire o caut in acele locuri in care nu exista ori in acele locuri in care iubirile au existat, dar acum totul e zadarnic si sunt absolut imposibile. Ma incapatanez parca sa-mi fac singura rau, traind si sperand inca in trecut. Am incetat sa scriu; cuvintele se deruleaza in inima mea, mai ales seara, cand hoinaresc singura pe strazi. Povestile adormite in mine mai tresar; uneori si imagini din alte dimensiuni sumbre imi apar atat de clar in minte, incat imi doresc sa le pot fotografia, sa le pot prinde si salva in realitate. Nu mai scriu pentru ca sunt mult prea ocupata sa lupt impotriva lucrurilor din care e compusa viata mea acum. Poate ca, daca m-as opri si as aprecia ce am, daca as inceta sa mai fug sau daca nu as mai fugi cu adevarat, atunci s-ar schimba ceva in aceasta viata grea si chinuitoare.

                                                                                                                                                                  Roxana Vrîncianu

�

        Pe bolta cereasca se picteaza lin un brau colorat, o poteca si doi indragostiti care se plimbau de mana. Pamantul le este martor, natura – complice, timpul – adversar, dar cu toate astea, ei se iubesc trecand peste intunericul noptii si peste stralucirea zilei.

        Universul se intreaba: cine sunt cei doi indragostiti? Iar vantul raspunde: luna si soarele. Norii privesc cu gelozie; stelele la fel.

        Incepe sa ploua. Picaturile de ploaie isi spun una alteia:”Cum e posibil? Cum de s-a intamplat? Si cat de mult am luptat ca dragostea lor sa nu invinga!” Stelele canta aceeasi melodie plina de frustrare. “De ce el? De ce nu noi? Nu suntem destul de bune pentru el?” Dar cei doi indragostiti isi continua plimbarea nestingheriti spre infinit si dincolo de el.

        Iubirea lor nu doar ca uneste ceea ce nimeni nu a reusit; zi si noapte, doar ea, mai presus de toate, da dovada mult asteptata de oameni: dovada unei iubiri sincere, unei iubiri ce nu poate fi invinsa, iubire ce duce dincolo de realitate, de vis, de bariere, de viata si de moarte.

        Romeo isi mangaie Julieta cu razele sale pline de caldura, de tandrete, iar Julieta isi ineaca liniile fine in oceanul acela rosu, fierbinte. Astfel, cerul se contopeste cu pamantul si in aer pluteste iubirea.       � “Iubirea aceea adevarata, dar in acelasi timp, inexistenta.”

                                                                                                                                                                                   Roxana Vrîncianu

�

�

        As vrea sa-ti spun ca ai o indiferenta de sticla, indiferenta care printr-o singura atingere se poate sfarama intr-o mie de cioburi. Dar cateodata indiferenta asta ma face sa cred ca esti absent, sa cred ca esti din piatra. Cand iti intalnesc privirea, totul are sens, totul prinde culoare, totul prinde glas. Cand te simt, gheata se topeste, apa ia foc, iar eu ma aprind. Sangele se transforma-n fum, iar sufletul meu face dragoste cu scrumul. Fara tine sunt precum o tigara ce se stinge incet, fumata de privirea ta indiferenta ce ma ucide. Astfel, “maine” devine “ieri” interminabil, iar “azi” – o tortura fara sfarsit.

        De ce vrei sa ma inec in otrava absentei tale? De ce vrei sa ard in focul indiferentei tale?

        Poate nu vrei sa ma atingi, dar lasa-ma sa te ating. Poate nu vrei sa ma iubesti, dar lasa-ma sa te iubesc. Ma intreb neincetat ce ma doare cel mai tare: prezenta ta absenta sau absenta ta prezenta?

                                                                                                                                                                                Roxana Vrîncianu

�

Atunci cand ne era mai bine

Eu am fost doar langa tine.

Atunci cand ne era mai rau

Am stat langa sufletul tau.

Cand sufletul te durea

Eram alinarea ta.

Eram cea ce iti soptea

Cat de frumoasa-i dragostea.

Dar atunci cand sufeream

Stateam cu privirea-n geam.

Asteptam o alinare

Dar de ce nu venea oare?

Stateam, stateam,

Gandindu-ma la tine,

In timp ce-o lacrima curgea

Usor, usor pe fata mea.

Cand tu vei pleca departe

Vei uita cine-am fost eu,

Vei uita c-am fost aproape

Mereu eu de sufletul tau.

Si asa va disparea

Flacara din inima mea.

Se va stinge usor, usor,

Cu mii de lacrimi care dor.

                                                        Roxana Vrîncianu

�

Un inger mi-a adus in dar iubirea ta

Si-acum as da orice pe veci sa fiu a ta.

N-as cere mult prea mult de teama sa nu te pierd

Si oricat ai gresi, tot as putea sa te iert.

Nu stii cat te iubesc si-mi doresc mereu sa-mi plangi iubirea

As ocoli pamantu-ntreg doar ca sa-ti vad privirea.

As trece munti, as trece mari,dac-as sti ca ele duc la tine.

O clipa langa tine n-as putea s-o uit

Iti jur ca nu-i iubire, ci e mult mai mult.

As fi eu vocea ta de n-ai putea vorbi

Ti-as fi bucurie ca sa poti zambi.

                                                                    Roxana Vrîncianu

�

�

Stau in mijlocul drumului ce duce nicaieri

Incercand sa uit ce s-a-ntamplat ieri.

Ma-nec usor in lacrimile mele

Prieteni si dusmani imi sunt si ele.

Nu pot sa cred, dar ochii imi deschid

Raman doar doua lumi ce se inchid

Raman separate, asa-i mai bine,

Dar promit ca in suflet o sa te am doar pe tine.

                                                                                               Roxana Vrîncianu

�

Cand in zarile albastre

Iti vad umbra ta,

Alerg catre mare

Ca sa te pot vedea.

Langa salcamul inflorit

Sta-vom noi seara,

Luna parca ne-a zambit

Si ne-a vegheat visarea.

Iubirea ne-a cuprins

Si nu mai avem scapare

Fie ca-ntr-un vis

Care nu mai moare.

Stam unul langa altul

Prinsi in lantul iubirii

Ma surprinzi cu buchetul

Implinirii si-al fericirii.

Ramanem nemiscati

Sub cerul plin de stele

Suntem fermecati

Si sclipim cu ele.

                                     Roxana  Vrîncianu