“Te iubesc, dar nu stiu de ce”, acestea au fost primele cuvinte ce mi-au aparut in minte cand ma gandeam la tine, ascultand cateva melodii de dragoste de mult uitate de tinerii adolescenti.

Te iubesc, asta e precis, insa de ce, nu stiu nici acum. Esti frumoasa, cei drept, esti ca o floare in mijlocul unei primaveri insorite ce isi asteapta mica albina sa ii ofere tot ce are mai bun. Ochii tai parca imi vorbesc de fiecare data cand ii privesc neincetat. Si imi spun sa nu mai stau deoparte, lasandu-te prada vreunui bondar ce asteapta dupa colt sa profite de frumusetea ta mirifica.  Prima oara cand te-am vazut te-am tratat cu indiferenta si acum ma doare fiindca nu vad de ce am facut asta. Cum de nu am observat ca esti? Si acum ironia sortii mi-a tras o palma peste fata, iubindu-te. Tu esti fata din vis ce buzele mi le-ai sarutat in bataia neincetata a soarelui ce se ascundea incetul cu incetul de noi vrand parca sa ne ofere toata intimitatea de care aveam nevoie lasandu-ne doar in jocul luminii sclipitoare a stelelor si a stapanii noptii, luna. Te iubesc uitandu-ma la fiecare poza de-a ta si minunandu-ma ca esti. Tu esti cea care vreau sa imi fi alaturi atunci cand am nevoie de cineva, de tine. Sunt eu vinovat ca te iubesc?

Sunt un demodat si ma vad intr-o lume in care dragostea nu mai e cea de alta data. Eu sunt cel care vrea sa faca din ea cea fost odata. Acum uni spun ca sunt indragostiti, dar niciodata nu s-ar sacrifica pentru jumatatea lor. Si mor de ciuda ca eu, un om ce vrea sa simta dragostea cu adevarat, nu are parte de ea fiindca vrea sa iubeasca. Pe cand altii care nu vor sa iubeasca au parte de relatii mincinoase si nu vor intelege niciodata ca dragostea exista si ca si ei ar fi putut sa o simta.