Hramul Bacaului decalat cu 2 zile

Dat fiind  faptul că în ultimele zile  vremea nu a fost tocmai favorabilă, Primăria Municipiului Bacău a decis, la solicitarea partenerilor, decalarea ultimelor două zile de spectacole prilejuite de Hramul Bacăului (28 şi 29 iunie 2011) pentru zilele de 2, respectiv 3 iulie 2011,locaţia fiind aceeaşi.

”BOBOCEL DE LA BACAU” – Editia a IX-a

În perioada 1-3 iulie, Bacăul găzduieşte cea de-a IX-a ediţie a festivalului concurs de interpretare vocala a cântecului popular, „Bobocel de la Bacău”. Festivalul se desfăşoară, începând cu ora 16:00, în sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”. Pe scenă vor urca, pe lângă soliştii consacraţi, Grupurile „Boboceii” şi „Floricica” din Bacău şi Ansamblul de copii „Corăgheasca” din Deleni. Festivalul este organizat de către Asociaţia Culturală „Floricica”, Primărie, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Bacau.

 

Cat stai pe scaun in fiecare zi ?

Femeile care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi au, pe o perioadă de 13 ani, un risc de deces mai mare cu 37% faţă de persoanele care stau pe scaun mai puţin de trei ore pe zi.
În cazul bărbaţilor care stau pe scaun mai mult de şase ore pe zi, riscul de deces este cu 18% mai mare.

Riscul de moarte este şi mai mare pentru persoanele care nu fac mişcare. Read more »

Un asteroid va trece luni aproape de Pamant si va putea fi observat cu telescopul

Un asteroid cu diametrul de câţiva metri va trece luni pe lângă Pământ, la o distanţă de 12.000 de kilometri, informează Asociaţia “Astronomia 21”.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un asteroid descoperit recent, denumit MD 2011, care pe 27 iunie va putea fi observat cu telescopul. Evenimentul se va produce în jurul orei 16.30 ora României.

Conform Asociaţiei “Astronomia 21”, analiştii NASA spun că nu este nicio şansă ca roca spaţială să lovească Pământul, însă, cu toate acestea, asteroidul se va apropia atât de mult încât gravitaţia Pământului ar putea să-i modifice brusc traiectoria. Read more »

Program Cinema City

Transformers: Dark of the Moon

Transformers: Dark of the Moon


24.06.2011 – 30.06.2011

Program
Marti 21:00, 21:00

Miercuri – Joi 13:00, 13:00, 16:00, 16:00, 19:00, 19:00, 22:00, 22:00

Atacul decepticonilor începe! Optimus

Prime şi echipa lui de autoboţi încearcă să le facă faţă pentru a 3-a oară. Vor reusi?

The Fallen şi Megatron îşi vor uni forţele şi îi vor distruge?

Sau autoboţii Skids, Mudflap, Ratchet, Bumblebee, Sideswipe, Ironhide şi Optimus

Prime vor supravieţui?

Pinguinii D-lui Popper

Pinguinii D-lui Popper

17.06.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni – Joi 13:30, 15:30, 17:30, 19:30, 21:30

Sambata – Duminica 11:30, 13:30, 15:30, 17:30, 19:30, 21:30

Adaptarea cinematografică a romanului pentru copii Mr. Popper’s Penguins.
Scrisă în 1938 de Richard şi Florence Atwater, cartea spune povestea unui pictor
care visează să exploreze Antarctica şi care devine fără voia lui proprietarul a 12 pinguini.

Hanna

Hanna

17.06.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni – Joi 15:00, 17:30, 19:50, 22:10

Sambata – Duminica 12:40, 15:00, 17:30, 19:50, 22:10

Hanna este o adolescentă antrenată de tatăl său,
un fost ofiţer CIA,să devină o adevărată maşină de ucis.
Crescută în pustietăţile Finlandei, Hanna n-are habar
de preocupărileunei fete de 14 ani,
ci este mai pricepută la mânuirea cuţitului,
a explozibililor şi-a oricărei unelte letale.

X-Men: Cei Dintai

X-Men: Cei Dintai

03.06.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni – Joi 14:00, 16:40, 19:20, 22:00

Sambata – Duminica 11:10, 14:00, 16:40, 19:20, 22:00

X-MEN: CEI DINTÂI reuneşte anvergura şi acţiunea blockbuster-ului verii
cu o poveste bazatăpe personaje care dezvăluie începuturile poveştii
X-Men şi o poveste secretă a războiului rece şi lumea noastră în pragul Armaghedonului.
În timp ce cei dintâi descoperă, controlează şi îşi acceptă puterile formidabile,
se formează alianţe care va naşte războiul etern dintre eroii şi ticăloşii din universul X-Men.
Ca toate poveştile grozave cu X-Men, X-MEN: CEI DINTÂI abordează teme şi
probleme ambiţioase,oferind în acelaşi timp o privire bogată şi
personală asupra unei echipe neobişnuite de supereroi.

Kung Fu Panda 2

Kung Fu Panda 2

03.06.2011 – 30.06.2011

Program
Dublat
Vineri, Luni, Miercuri – Joi 14:20, 18:20

Sambata – Duminica 12:20, 14:20, 18:20

Marti 15:00, 19:00

Subtitrat
Vineri – Luni, Miercuri – Joi 16:20, 20:20, 22:20

Marti 13:00, 17:00, 21:10

Po trăieşte acum o viaţă liniştită, cunoscut ca legendarul luptător dragon.
Alături de maeştrii în artele marţiale Cei Cinci Furioşi,protejează Valea de orice pericol,
doar că pacea tuturor este ameninţată de un villain formidabil.

Marea Mahmureala 2

Marea Mahmureala 2

27.05.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni – Joi 13:40, 15:50, 18:00, 20:10, 22:30

Sambata – Duminica 11:30, 13:40, 15:50, 18:00, 20:10, 22:30

Marea Mahmureală 2 este continuarea marelui succes din 2009, Marea Mahmureală,
care a devenit comedia interzisă minorilor cu cele mai mari încasări din toate timpurile
şi a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film din categoria “Comedie sau Musical”.

Piratii din Caraibe: Pe ape si mai tulburi 3D

Piratii din Caraibe: Pe ape si mai tulburi 3D

13.05.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni 13:40, 15:20, 16:30, 18:10, 19:10, 20:50, 21:50

Sambata – Duminica 11:00, 12:10, 13:40, 15:20, 16:30, 18:10, 19:10, 20:50, 21:50

Marti 13:40, 15:20, 16:30, 18:10, 19:10, 21:50

Miercuri – Joi 13:40, 16:30, 19:10, 21:50

În această poveste despre adevăr, trădare, tinereţe şi moarte,
căpitanul Jack Sparrow reîntâlneşte o femeie din trecutul său ş
i habar n-are dacă între ei se reaprinde scânteia dragostei sau
ea doar îl foloseşte pentru a găsi legendara Fântână a Tinereţii.

Iubit de imprumut

Iubit de imprumut

06.05.2011 – 30.06.2011

Program
Vineri, Luni – Joi 14:10, 19:00

Sambata – Duminica 12:00, 14:10, 19:00

La aniversarea vârstei de 30 de ani, Rachel, o avocată din Manhattan,

bea cam multe pahare de şampanie şi sfârşeşte în pat cu atrăgătorul Dex.

Campanie de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice

RoREC si Primaria Municipiului Bacau organizeaza sambata 25 iunie 2011 o campanie de colectare a deseurilor provenite din echipamente electrice si electronice.
Centrul Regional de Ecologie Bacau sprijina derularea campaniei prin implicarea a 20 de voluntari. Acestia, alaturi de studenti din cadrul Facultatii de Stiinte Economice – Universitatea “Vasile Alecsandri”, vor participa timp de trei zile la actiuni de distribuire de materiale de informare, iar sambata 25 iunie intre orele 10.00 si 17.00 vor fi prezenti la cele 8 centre de colectare pentru a prelua deseurile. Read more »

Cod galben de ploi si inundatii !

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul menţionat vremea va deveni instabilă în toate regiunile.

Astfel, se vor înregistra averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 70 l/mp, iar vântul se va intensifica şi trecător va avea aspect de vijelie.

În prima parte a intervalului, regiunile cele mai afectate vor fi cele din nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi zona montană, apoi cele din jumătatea de est.
Hidrologii au instituit avertizare de Cod galben, începând de vineri, ora 18.00, până duminică, ora 13.00 , anunţând inundaţii ale râurilor Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna si Bârlad.

“Având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile cu caracter torenţial prognozate pentru următoarele 24 – 48 ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate cu efect de inundaţii locale şi creşteri de niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie”, informează Institutul Naţional de Hidrologie.

Astfel, hidrologii au institutit Cod galben începând de vineri, ora 18.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (Maramureş şi Satu Mare), Crasna, Barcău superior (Sălaj şi Satu Mare) şi începând de sâmbătă, ora 3.00, bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor: Olt (Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava, Moldova şi Bistriţa (Suceava şi Neamţ), Trotuş (Harghita şi bacău), Putna (Vrancea) şi Bârlad (Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

Sursa: www.mediafax.ro

Festivalul National de Folclor ”ION DRAGOI”

Astazi, de la ora 18.oo, FESTIVALUL NATIONAL DE FOLCLOR “ION DRAGOI” pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor “Vasile Alecsandri”:

Grupurile vocal instrumentale Familia Streata (Dolj), Codreni (Satu Mare), Nastacuta (Baia Mare), “Doruri Muscelene”, “Flori de cimp” (Bacau), Duo Instrumental Sacaliuc (Botosani), Iancu Jianu Mitel (Olt).

Solisti vocali: Ina Tudoran (Alba Iulia), Valentina Mihali (Maramures), Irina Gorga (Constanta), Simona Dinescu (Dâmbovita), Diana Calinescu (Arges), Angelica Flutur (Suceava), Gheorghita Nicolae (Bucuresti) si Iustina Irimia (Botosani).

Judetul Bacau va fi reprezentat de solistii vocali Gabi Comanaci, Otilia Purcaru, Anton Achitei, Tudor Atomii, Alin Popa, Georgiana Paduraru, Bianca Tâmpu, Alexandra Stefan, Nicoleta Lela, Ana Maria Danca, Iulia Langu, Maria Salaru, copiii Ana Lungu, Malina Avasiloaiei, Irava Teodora, Paula Florescu, Dana Jurjut si de instrumentistii Constantin Gogan (trompeta), Mihai Gheorghe (vioara), Costica Babasa (vioara) si Gheorghe Pascal (nai).

Gazda evenimentului: Marioara Murarescu.
Conducerea muzicala: Victor Coman
Regia artistica: Petre Vlase
Intrarea este libera

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web