
Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată în acest an sub sloganul ‘O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!”, informează vineri Ministerul Sănătăţii.
Din 1950, Ziua Mondială a Sănătăţii este sarbatorita în fiecare an pe 7 aprilie, pe o temă care evidenţiază un domeniu prioritar pentru OMS.
În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii are ca temă sănătatea şi îmbătrânirea şi coincide cu marcarea anului 2012 ca Anul European al Îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii (AEIA), care se desfăşoară sub auspiciile Comisiei Europene.
În această săptămână, Ministerul Sănătăţii, prin specialiştii departamentelor de promovare a sănătăţii din direcţiile de sănătate publică, în colaborare cu parteneri de la nivel local, a demarat o campanie de promovare. Read more »






April 6th, 2012
IONUT Unguru
Miercuri, 4 aprilie 2012, reprezentanții Consiliul Național al Elevilor, Consiliului Municipal al Elevilor Bucuresti și ai Consiliilor Județene ale Elevilor Galati şi Ilfov au participat la dezbaterea “În România, politica antidrog se face pentru copii”. Evenimentul face parte din proiectul național inițiat de către Asociația Națională Antidrog . Campania naţională de anul acesta poartă denumirea ”Prea rebel să fii condus” și este susținută de către Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului.
Considerând că educația reprezintă un drept natural, ce trebuie perceput ca o responsabilitate şi un bun public, care trebuie să rămână, prin efortul comun al actorilor implicații, o reală prioritate națională şi să se reflecte în politicile educaționale şi finanțarea aferentă acestui domeniu, studenții şi elevii au decis să se alăture în lupta pentru respectarea drepturilor lor.
Cele mai interesante 10 activităţi care s-au desfasurat în intervalul 2-6 aprilie în cadrul programului “Şcoala Altfel” vor fi recompensate financiar, a anunţat, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea.
Un studiu recent arată că multe adolescente nu au o carieră profesională de succes pentru că nu se respectă prea mult. 25% dintre adolescentele între 11 şi 17 ani sufera din cauza imaginii.














