FOTO Balul Bobocilor CN Grigore Antipa

IMG_0052

MISS BOBOC
Locul I – Corina Grecu
Locul II – Sabina Laslau
Locul III – Andreea Onada
Miss Popularitate – Anca Laslau

MISTER BOBOC
Locul I – Razvan Grecu
Locul II – Bogdan Hriscu
Locul III – Gabriel Turcu Nandu
Mister Popularitate – Teodor Irimia

Foto: Rareş TOTOLICI

“Lumea Povestilor cu LEO”

302889_380575132025325_688050883_n (2)Leo “Young&Smart” Club şi-a propus să aducă bucurie în sufletele copiilor mai puţin norocoşi din Bacău. Astfel, prin proiectul „Lumea poveştilor cu Leo” membri clubului s-au organizat în grupe şi au mers de luni, 3 decembrie până vineri, 7 decembrie  la Centrul Norocel din cadrul Asociaţiei „Sprijin pentru Părinţi” Bacău, la Hospice Casa Albert din cadrul Asociaţiei „Lumina” şi la Centrul de primire a copiilor în regim de urgenţă din cadrul DGASPC Bacău, unde au încercat să îi facă pe copii să uite de suferinţele lor.

Luni, marţi şi miercuri, grupele formate din Georgiana Solomon, Cătălina Enachi, Răzvan Vamanu, Teodora Hogea, Victor Arhip, Doina Vîrlan, Alexandra Lungu, Măriuca Bursuc, Cătălina Popa, Mircea Rorich, Teodora Andronic, Ioana Dospinescu şi Mădălina Vlasie au fost în vizită la Centrul Norocel unde au petrecut două ore pe zi cu copiii nevăzători din clasele primare.  „Am fost la Centrul Norocel unde am cunoscut câţiva dintre copiii nevăzători aflaţi în grija personalului de acolo. Am fost impresionată de modalitatea prin care copiii cu un handicap major, reuşesc să se descurce singuri, încercând să înveţe şi să ducă o viaţă normală. Read more »

Vremea Adolescentei 10 – 16 dec 2012

“Colindăm, oameni să ajutăm”

Ca în fiecare an, Habitat for Humanity Comăneşti luptă împotriva locuirii sărăcăcioase, lansând Campania “Colindăm, oameni să ajutăm”. Campania se desfăşoară pentru al-5-lea an consecutiv în perioada 16 decembrie 2012 – 23 decembrie 2012, în judeţul Bacău şi are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea familiilor aflate în nevoie urgentă de locuinţa. Cu banii strânşi în urma acestei campanii se vor cumpăra materiale de construcţii pentru a incepe constructia a 4 apartamente in Moinesti, pe strada Plopilor.

Campania “Colindam, oameni să ajutăm” face parte din Campania națională Habitat for Humanity Romania- “Totul începe acasă”. Cum mai poţi ajuta? Donează 2 euro prin SMS la numarul 8839 .

Detalii pe: www.habitat.ro

Totul începe acasă!

 

”Pimp my classroom”

Concursul de decorare a claselor ”Pimp my classroom” de la Coleagiul National „Gheorghe Vrănceanu”a ajuns la a treia ediție. Ca in fiecare an acesta va incepe cu o perioadă pentru decorarea claselor, urmată de fotografierea claselor ca mai apoi dupa aceste imagini sa se poata si vota.
Anul acesta votarea care va dura doar 5 zile se va realiza pe www.radiobloo.hostingsiteforfree.com, dar fiind presați de timp, aceasta va dura doar 5 zile.

Iata mai jos si programul exact al acestei activitati:
5-14 Decembrie – Ornarea Claselor
14 Decembrie – Fotografierea
15-19 Decembrie – Votarea
20 Decembrie – Premierea

Ce să nu mănânci de la McDonald’s, Subway şi KFC

Indiferent că vorbim de McDonald’s, Subway sau KFC, trebuie să ştiţi ca fiecare în parte deţine în meniu alimente care, potrivit spuselor angajaţilor, este mai bine să le evitaţi.

Mai jos iata o lista cu ceea ce nu ar trebui sa comandati la aceste restaurante:

Subway – Salată de fructe de mare

“Prin fructe de mare ei înţeleg de fapt o imitaţie de crab şi foarte multă maioneză”

McDonald’s – Chicken McNuggets

“Am lăsat din greşeală o pungă plină cu Chicken McNuggets pe un contor pentru o perioadă de câteva ore. S-au topit pur şi simplu. Tot ce a mai rămas din acest produs a fost un lichid ciudat.”
Read more »

Gangnam Style detronata de o nouă melodie devenita virală pe Youtube

Un radio din Italia a lansat o piesa  care la scurt timp a devenit virală şi ameninţă să detroneze videoclipul Gangnam Style şi la numărul de afişări şi la posibilitatea de a devenit o obsesie pentru internauţi.

Lansata în urmă cu şapte luni, melodia “Il pulcino piu” a strâns aproximativ 45 de milioane de afişări şi sute de adaptări video.

Deşi versurile sunt departe de a fi inteligente, linia melodia şi repetarea cuvintelor poate transforma această melodie, în scurt timp, într-una care vă poate obseda

Niste bloggeri au dorit sa ii dea imagini acestei melodii si au creat un videoclip.

Iata si varianta bloggerilor care si aceasta are vizite bune pe Youtube

„Totul începe ACASĂ!”

Conform statisticilor Eurostat, 5 milioane de români trăiesc în condiţii severe de sărăcie, 1 milion de români nu au încălzire, 41,2% dintre români nu au baie sau duş, 55,3% trăiesc în locuinţe suprapopulate (în timp ce media europeană este de 17,8%), iar 28,6% se confruntă cu deteriorarea severă a caselor. A locui adecvat, decent și într-un mediu sănătos este un drept fundamental al omului. În acest context, în care nevoia de locuire în condiţii umane este atât de mare, Habitat for Humanity România lansează campania “Totul începe ACASĂ!”.

Habitat for Humanity România crede şi promovează ideea conform căreia la baza dezvoltării personale, profesionale și sociale a oricărui individ și a oricărei familii se află locuirea în condiţii decente. O casă este mai mult decât un simplu adăpost – locuirea în condiții umane oferă demnitate, siguranță, echilibru și este fundamentală dezvoltării armonioase a familiilor noastre și a comunităților în care trăim. Read more »

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web