Teatrul Municipal “Bacovia”, din Bacău, vă invită duminică, 2 martie, la premiera spectacolul “Călin (povestea modernă)”, inspirat din „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz, şi din „Călin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu.
Dramaturgie de Hannah Wolf şi Horia Suru
Distribuţie:
Eliza Noemi Judeu
Cu participarea extraordinară a lui Călin Theodor Curucli, elev în clasa a V-a Pian, la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, din Bacău. Profesor îndrumător: Denisa Macovei.
Regia: Horia Suru
Scenografia: Cristina Ciobanu
Foto&grafica: Ioan Viorel Cojan
„Caut atât riscul, muchia – cât şi limitele în toate spectacolele pe care le fac. Cred că acestea sunt mult mai importante decât explicitarea, care oricât de confortabilă sau de dulce ar fi, de cele mai multe ori închide nişte uşi în loc să le deschidă, blochează în loc să elibereze.” (Horia Suru, Regizor)
“Nu mai privesc de mult teatrul ca pe un loc în care ne-ntâlnim ca să râdem sau ca să plângem sau ca să ne relaxăm sau ca să ne revoltăm. Mai e ceva acolo, ceva pentru care să ai antene… iar ca să ai acele antene trebuie să fii atent… să fii conştient căbâjbâi… ca un orb încercând să-şi caute drumul, ca un surd care încearcă să capteze sunete cu ochii… suntem atât de firavi… şi asta-i măreţia noastră… să iubim. Eliza Noemi Judeu
Spectacolul este construit pornind de la trei mari surse:
- „Wunschkonzert”, de Franz Xaver Kroetz (GER) – tema sinuciderii / singurătăţii şi organizarea vieţii personajului ordonată într-un perfect stil nemţesc;
- „Călin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu (RO) – tema iubirii / a zburătorului care odată zburat nu se mai întoarce şi candoarea/ calinitatea personajului;
- „The clock ticks the water drips”, de Hannah Wolf (SUA) – text scris special pentru acest spectacol – tema timpului şi energia personajului.
