Timp pustiit

           Imi doresc moarte,imi doresc lupta,imi doresc adevar.Doar o iluzie si o speranta vaga traiesc pentru a fi vie.Nu vreau sa te mai vad,tu,cea din oglinda,esti murdara,esti pacatoasa,esti josnica.Tu,cel din spate,esti intunecat si imbracat cu aripi,imbratisat de lumina.Tu,incearca sa ma indrumi si sa ma omori doar pentru a te vedea.Tu, incearca sa nu ma calci in picioare,ci ridica-ma la suprafata.Ajuta-ma sa invat sa cred…tu,marmura ce ma acoperi,esti tare,esti rece.Nu ma mai hrani cu pacatul tau caci totul este si va fi o pierzanie.Sper intr-un continut gol,fara a-i vedea insa maiestria ce o ascunde.Ma arde si ma sfarseste un nor de cenusa ce ii simt esenta pana la capatul ultimului fior.

Ma ucide vointa, negura,teama, moartea, intunericul acelei urme de drum.

E un balans,un cer ce se pierde pe treptele vantului.Ritmul sau il urca si-l coboara.Fara insa a-l dobori.Ce e dedesupt,niciodata nu te va izbi in fata iar cel ce iti mangaie obrazul poate fi atacator.Ma lovesc de o briza ce ucide prin simpla sa plutire prin venele ce iti stau inghetate pe o ultima masa.Mainile tale sunt reci.chipul tau este trist iar privirea ti-e moarta.Esti atat de uscat,de inexistent,de gol.Bat cu pumnii in pamantul pustiu si strang printre degete,bucati din el.O urma de mormant imi infloreste in fiecare pas ce-l sarut,incurajand astfel nenorocirea ce mi-e in fiecare rasarit.Fiecare mangaiere,fiecare zbor,fiecare regret,fiecare apus,moarte,cazatura,fiecare viata,floare,apa,inger,fiecare reaprindere,fiecare sentiment e facut pentru a-l omori.Imi scurg sangele pe monumentul lor si mi-e dor;imi piere orice gand,orice vis,orice lacrima.Doar eu si ceea ce e dincolo de cer.Dincolo de palme reci ce ma lovesc in suflet,dincolo de demonii ce m-au sfaramat in cioburi de sticla,dincolo de oglinda sparta,dincolo de aleea goala,dincolo de lacrimile unui inger,va ramane a sufletului dulce coroana,dulci flori ce-mi zambesc si creaza vieti.

Lumina ce imi arata raul ce il izbesc si se izbeste in mine,o revad.Cu mainile pe ochi incerc sa ma ascund prin lumini ce ma ard si dispar pentru a ma goni,cu zgomotul durerii in fiecare colt din peretii celui mai vechi zid,cu lacrimile cerului negru din tavan,cu urletele celor mai negre suflete,adorm pe ritmul unei rani proaspete;ei ma stropesc cu apa aceea atat de cruda si-mi iau sufletul cutreierandu-l sub pamant si prin alinarea vantului de langa soare.Dar iata-mi teama sub un cosmar.Il traiesc aici si dincolo.Ii smulg iadul si il desenez intr-un perete apoi il urc in lungimea durerii si ii dau foc.Imi arde tot ce e dincolo de mine.Imi privesc ochii negri atat de sus,undeva intr-o amintire.

Ce am in maini si ce am in suflet…imi voi strange in palme bucuriile de la orizont cu lacrimile si le voi azvarli in ploaia ce pe tine te va ustura.Un unicat poate ucide mii de vise si poate macina un suflet in bucatele vii ce vor lupta un intuneric intreg pentru regasirea lor.Cer ce ma apasa pana in cea mai adanca prapastie.Visam fara sa imi simt sufletul din ce in ce mai gol.Ma ascund intr-un decor pustiit si voi ramane acolo.

                                                                                                                                                                                                                        Florina F.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web