Sărbătoarea întâlnirii generaţiilor

01IMG_4716-005Vineri, 20 septembrie 2013, la ora 13, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, a fost organizată o nouă ediţie a Festivalului Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”.

În Amfiteatrul Colegiului N.V.Karpen această manifestare culturală a îmbrăcat forma unei frumoase întâlniri între generaţii. Au participat scriitori precum Elena Vintilă, Alexandru Vintilă, Nicolae Tăicuţu, Mihai Merticaru, alături de profesorii de limba şi literatura română şi elevi ai claselor a IX-a K şi a XI-a E din Colegiu. Stimulaţi de întrebările incomode ale elevilor prezenţi în sală, distinşii invitaţi s-au lansat în diverse consideraţii şi opinii mai mult sau mai puţin subiective despre rolul şi destinul culturii şi al scriitorului într-o lume contemporană din ce în ce mai lipsită de valori şi repere de substanţă. S-au remarcat prin curajul şi priceperea de a pune întrebări mai ales elevii Herciu Mihai, Anton Ana Maria, Bologa Alin, cei care au dorit să ştie mai multe lucruri despre cariera de scriitor, rolul cărţilor în formarea unui tânăr, dar şi despre riscurile globalizării din zilele noastre. Ei i-au provocat pe oaspeţi să-şi deschidă inima, destăinuind câte ceva din preaplinul interior întru formarea discipolilor de azi care vor deveni, poate, oamenii de cultură de mâine.

Oaspeţii au lansat un mesaj optimist de speranţă şi de încredere în soarta culturii în secolul XXI. Tinerii au fost încurajaţi să nu se descurajeze în faţa ofensivei inculturii şi a prostului gust care se manifestă actualmente din ce în ce mai agresiv. Ei au primit îndemnul de a citi, de a selecta cărţile preferate, de a învăţa din greşelile istoriei, de a căuta modele în artă şi literatură care să le influenţeze viaţa într-un mod decisiv.

Concluzia dezbaterii a fost necesitatea apelului la valorile durabile, care nu se erodează în timp, cu scopul de a forma caractere de valoare, care să asigure perenitatea acestei ţări. Tinerii au mulţumit călduros pentru sfaturile primite şi experienţele de viaţă şi creaţie cu care au intrat în contact, exprimându-şi dorinţa ca aceste întâlniri rodnice să aibă loc cât mai des.

Prof. Mihai Ardei    

Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N. V. Karpen”, Bacău

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web