“Lumea Povestilor cu LEO”

302889_380575132025325_688050883_n (2)Leo “Young&Smart” Club şi-a propus să aducă bucurie în sufletele copiilor mai puţin norocoşi din Bacău. Astfel, prin proiectul „Lumea poveştilor cu Leo” membri clubului s-au organizat în grupe şi au mers de luni, 3 decembrie până vineri, 7 decembrie  la Centrul Norocel din cadrul Asociaţiei „Sprijin pentru Părinţi” Bacău, la Hospice Casa Albert din cadrul Asociaţiei „Lumina” şi la Centrul de primire a copiilor în regim de urgenţă din cadrul DGASPC Bacău, unde au încercat să îi facă pe copii să uite de suferinţele lor.

Luni, marţi şi miercuri, grupele formate din Georgiana Solomon, Cătălina Enachi, Răzvan Vamanu, Teodora Hogea, Victor Arhip, Doina Vîrlan, Alexandra Lungu, Măriuca Bursuc, Cătălina Popa, Mircea Rorich, Teodora Andronic, Ioana Dospinescu şi Mădălina Vlasie au fost în vizită la Centrul Norocel unde au petrecut două ore pe zi cu copiii nevăzători din clasele primare.  „Am fost la Centrul Norocel unde am cunoscut câţiva dintre copiii nevăzători aflaţi în grija personalului de acolo. Am fost impresionată de modalitatea prin care copiii cu un handicap major, reuşesc să se descurce singuri, încercând să înveţe şi să ducă o viaţă normală.

Joi, Luca Şova, Teodora Neguriţă, Teodora Iacob, Aura Şova şi Andreea Anghel au fost în Luncani, la Casa Albert, care adăposteşte copii şi adulţi cu diferite probleme. Cei cinci au petrecut câteva ore citindu-le celor mici poveşti de Crăciun şi jucându-se cu ei.
Vineri, Maria Palade, Alexandra Leonte, Paula Cazacu, Cristiana Moroz şi Mădălin Marin au mers la Centrul de primire a copiilor în regim de urgenţă, unde au încercat să alunge tristeţea din sufletele copiilor cu diferite probleme. Maria Palade spune: „ Am fost la Centrul de primire a copiilor in regim de urgenţă, unde am avut ocazia să înveselim câţiva copii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani.

De asemenea, cu ocazia sărbătorii de Moş Nicolae, pe 6 decembrie Leo Young&Smart Club le-a dăruit copiilor din aceste centre dulciuri pentru a le face soarta mai dulce măcar pentru o zi.Sperăm ca prin micile noastre eforturi să îi facem pe aceşti copii să simtă bucuria sărbătorilor de iarnă, la fel cum o facem şi noi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web