Liber pe contrasens

De ce Radio Adolescenţa?

Dacă stau bine şi imi aduc aminte de copilăria mea energică  încă de mic mi-am dorit să fiu in centrul atenţiei. Din această cauză am ales calea muzicii. Şi cum poţi intra mai uşor în inima românului dacă nu prin cântecul mioritic? Şi aşa am început eu să cânt muzică populară pe la mai toate serbările după care, mai târziu, am ajuns să susţin spectacole foarte importante pentru cariera mea muzicală. Mai târziu am ajuns elev la liceul N. V. Karpen din Bacău dintr-o pură întâmplare. Nici nu îmi doream foarte mult să intru aici, dar poate aşa a fost să fie. Nu auzisem până în acel moment de existenţa unui radio în cadrul liceului şi  chiar nu m-a mişcat acest lucru decât până într-a 11a.

De ce? Poate că ceilalţi colegi de la radio o să zică că ceea ce îi leagă pe ei de acest radio este iubirea lor faţă de muzică. Eu o să încerc să fiu sincer cu voi şi să vă spun că am început să vin la radio din dorinţa de a mă afirma într-un alt mod în liceu. Îmi place să ies în faţă şi să mă exprim liber fiindcă sunt o persoană libertină. Însă doar după câteva zile petrecute cu echipa de la Radio Adolescenţa şi în atmosfera caldă dată de domnul nostru profesor Paul Cucu, un mare jurnalist de altfel, mi-am descoperit un nou talent şi o mare pasiune: aceea de a fi aproape de oameni nu numai prin muzică ci şi prin radio. Din această cauză sunt si realizator la o emisiune difuzată pe radioul nostru numită ’’Liber pe contrasens’’. Prin această emisiune doresc ca Radio Adolescenţa să fie un sprijin pentru toti adolescenţii. Deja radioul difuzează muzică de cea mai bună calitate prin difuzoare în pauzele de la scoală şi face chiar şi mai multe, dar mai multe o să facă de-acum fiindcă suntem alături de tine 24 din 24 de ore cu emisiuni foarte diversificate, cu muzica la fel de bună, informaţii foarte interesante şi câte şi mai câte.

Este foarte frumos să practici această experienţă in viaţă fiindcă niciodată nu vom ştii de ce ne vom lovi pe viitor. Să lucrezi în radio nu înseamnă numai să vobesti la microfon ci e mai multă muncă, să aduci informaţii pe care să le prezinţi, să te pregăteşti psihic să intrii in direct cu ascultătorul fiindcă nu e usor mai ales pentru un începător şi multe altele, dar toate astea se compensează cu bucuria faptului că ascultătorii te răsplătesc prin loialitatea lor faţă de radio şi acest lucru înseamnă foarte mult pentru toţi cei care lucrează in Radio Adolescenţa. Mulţumim pentru că ne sunteţi alături.

GABRIEL CARNARIU


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web