Legenda Martisorului

Din timpuri stravechi se spune ca dupa cum este vremea in prima zi a lui martie, asa va fi toata primavara, dar si vara. De aceasta zi se leaga “Martisorul” – obiceiul care da numele lunii. Dupa credinta populara, cine poarta martisor va fi sanatos si va avea noroc. Martisorul era alcatuit pe vremuri din doua fire de lana, unul alb si unul rosu, fire care simbolizau cele doua anotimpuri dar si lupta dintre bine si rau. De-a lungului timpului au aparut mai multe legende despre originea martisorului cele mai cunoscute fiind:

Legenda Martisorului si a Soarelui
Legenda se pierde in vremuri indepartate cand bunicile probabil nu le povesteau basme nepoteilor la gura sobei si nici puricele nu era potcovit cu 99 de ocale. Soarele, probabil saturat de plafonarea in care s-a cufundat in inaltul cerului si de asemeni resemnat cu ideea ca Luna nu va fi niciodata “mireasa” lui, cobori printre pamanteni, luand chipul unui barbat chipes, “un tanar voivod cu par de aur moale” bucurandu-se alaturi de ei, de efervescenta horelor intinse in mijlocul satului. Insa batranul dragon de la capatul celalalt al lumii, urmarindu-1 pe Soare in incursiunea sa itineranta in mijlocul oamenilor si nesuportand ideea ca nu poate face si el acelasi lucru, il rapi pe acesta aruncandu-l in intunericul celei mai adanci pivnite a castelului sau. Privati de caldura si lumina Soarelui, copiii au incetat sa mai rada, pasarile au incetat sa mai cante, de altfel intreaga natura cufundandu-se intr-o asa- zisa “hibernare.” Si cum in orice poveste, basm, legenda, existenta unui erou este vitala, un brav tanar decise sa mearga sa elibereze Soarele, incurajat de sustinerea celorlalti. Dupa o calatorie lunga si anevoioasa ce s-a prelungit de-a lungul a trei anotimpuri: vara, toamna si iarna, tanarul ajunse la castelul zmeului, luptandu-se cu acesta zile si nopti pana reusi sa-l invinga si sa redea lumina naturii, prin eliberarea Soarelui.
Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca si sa se bucure din nou, insa primavara nu a sosit si pentru tanarul erou, care, sleit complet de puteri dupa lupta purtata, isi dadu sufletul, sangele cald curs din ranile sale cazand pe zapada imaculata. Astfel pe parcurs ce aceasta se topea, din pamant incepura sa rasara niste firave flori albe, mesageri ai primaverii, ghioceii. De altfel, cand ultimul strop de sange al tanarului se scurse pe albul zapezii, acesta muri fericit si impacat ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc. Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.

Legenda Babei Dochia – lepadarea de cojoace
Baba Dochia a avut un fiu, Dragobete care s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Iisus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta dintre iarna si primavara, bine si rau. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.

Legenda martisorului – preluarea unei teme populare
La marginea unui sat traiau intr-o coliba saracacioasa o femeie cu fiica ei. Ca sa castige painea de zi cu zi si cativa banuti, femeia se indeletnicea cu torsul lanii pentru oamenii din sat. Dar tot ce castiga dadea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnava. Intr-o zi, pe cand torcea si plangea de mila fiicei sale, femeia vazu o caleasca de foc trecand cu iuteala dinspre padure spre sat. Era Craiasa Primavara care, auzind-o, s-a oprit si a intrebat-o de ce este asa de necajita. Afland de boala copilei, Craiasa a zis:
– Tine caierul acesta de foc si toarce-l firicel subtire, apoi leaga o fundita si prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viata, asa cum se trezeste la viata intreaga natura dupa trecerea mea.
Femeia multumi si se apuca de lucru. Dar caierul ii ardea degetele si-i era cu neputinta sa rasuceasca un firicel cat de mic. Incepu sa planga cu lacrimi grele si aproape ca nu baga de seama cand o alta caleasca de zapada se opri in dreptul colibei. Era Craiasa Iarna, care disparea cu iuteala dinspre sat spre padure si care, auzind necazul femeii, zise:
– Tine caierul acesta de zapada. Racoarea lui va potoli fierbinteala celui de foc. Rasuceste-le laolalta, poate asa iti pot fi de folos si eu.
Femeia multumi din tot sufletul si se puse pe tors. Torcea laolalta fir rosu de foc cu fir alb de zapada si astfel ispravi de tors cele doua caiere. Iar dupa ce duse la capat lucrul, lega o fundita de pieptul fetitei. Aceasta indata prinse putere si culoare in obrajori, sari din pat si-si imbratisa cu drag mama. De atunci, in fiecare prag de primavara, femeia impletea fundite alb-rosii, impartindu-le oamenilor din sat, sa le aduca sanatate si bucurii.

Legenda martisorului si a Marinei
A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fi nu s-ar povesti. Au fost odata niste batrani care aveau o fata. In primavara era ziua Marinei. Parintii s-au tot gandit ce dar sa-i faca fetei. Si dupa indelungi cautari s-au hotarat sa-i dea un colier. El era facut dintr-o moneda de aur legata de o panglica din doua culori: rosu si alb. Culoarea rosie insemna sangele iar albul viata.
A venit si ziua de 1 Martie, ziua Marinei. A primit acel colier si l-a pus dupa gat. Seara a visat o zana care i-a spus sa plece in lumea povestilor pentru a afla semnificatia colierului.
Dimineata fata a pornit la drum si a ajuns la palatul Lumii povestilor, dupa care un print a invitat-o in palat si a condus-o printr-un tunel de trandafiri rosii de culoarea sangelui, dupa care au iesit din tunel si au intrat in altul de gladiole si narcise. Printul a spus ca de acum inainte la 1 Martie se va sarbatori daruirea martisorului. De 1 Martie fiecare baiat va darui cate un martisor fetelor frumoase si bune. De acum inainte se va sarbatori acest simbol. Dupa aceste vorbe Marina si printul s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Legenda martisorului si omul cel sarac
A fost odata un om sarac. Acesta confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete, hainute. Apoi le vindea la piata. Intr-o zi, omul vazand ca i s-au terminat materialele, a gasit prin casa doua suluri de ata alba si rosie.
Se gandea, se gandea, ce poate sa faca cu ele. Nu dupa mult timp stiu ce sa faca cu ele. Lua cele doua ate, rupse din fiecare si le impleti. Fusese foarte fascinat de ceea ce crease si adauga un mic tablou de care prinse snuruletul. S-a tot gandit.
– Cum sa denumesc aceasta creatie?
Stiu! Martisor, deoarece suntem in luna martie si suntem in prima zi a lunii. Aceste lucruri vor fi daruite de catre barbati, femeilor drept cadou. Si facu mai multe modele.
Asa s-a dus vestea, despre acest lucru, in toata lumea. Si oamenii sarbatoreau aceasta zi, deoarece doreau sa pastreze in memorie acea zi in care omul cel sarac a inventat acest simbol al primaverii si reinnoirii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web