La Multi Ani de Sf. ILIE !

Pe 20 iulie, Biserica sarbatoreste ziua Sfântului Ilie, unul dintre cei mai importanţi prooroci ai Vechiului Testament.

Ilie a fost fiul preotului Sovac, din localitatea Tesvi, de unde şi denumirea “Tesviteanul”. A trăit cu circa 800 de ani înainte de Hristos, în Regatul de Nord al Israelului, în timpul Regelui Ahab. Cel care, prin căsătoria cu regina păgână Isabela, impune cultul zeilor Baal şi Astarte.

În popor, ziua de Sântilie e considerată mijlocul sezonului pastoral. Potrivit tradiţiei populare, Sfântul Ilie cutreieră cerul cu o trăsură trasă de cai înaripaţi și mânați de îngeri. De acolo, el îi trăsneşte pe draci cu un bici de foc. Când fulgeră şi trăsneşte, poporul spune că iar a omorât Sfântul Ilie un drac.

In Romania din cei 153.353 de  sărbătoriţi de Sfântul Prooroc Ilie, 113.355 sunt bărbaţi, iar 39.998, femei. Cei mai mulţi bărbaţi, respectiv 107.506 dintre ei, se numesc Ilie, în timp ce, din rândul femeilor, majoritatea (aproape 15.000) poartă numele Ilinca. Tot astăzi, îşi mai serbează ziua numelui cei care au fost botezaţi Liana (10.514), Lia (5.554), Iliana (4.658), Iliuţă (3.270 de persoane), Lică (2.191), Lica (1.761), Eliade (278), Ilieş (85) şi Iliuş (15).

 

Sursa: www.evz.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web