CINEMA mall

Cele mai noi filme aparute la cinema:

Anotimpul vrajitoarelor (Season of the witch):În vremuri de mult uitate, într-un ţinut devastat de războaie, ultimii Cruciaţi se întorc acasă, pentru a-şi regăsi pământurile pustiite de ciumă. Cardinalul (Christopher Lee – Lord of the Rings) e convins că groaznica molimă este un blestem al iadului, adus asupra oamenilor de către vrăjitoarea cea neagră. Ea vede slăbiciunile ascunse adânc în inimile tuturor. Şi ceea ce vede, foloseşte împotriva lor. Behmen (Nicolas Cage – National Tresure, Knowing, Ghost Rider), un erou al cruciadelor, împreună cu Felson (Ron Perlman – Hellboy), tovarăsul său de arme, sunt aleşi să o ducă pe strania femeie la o mănăstire izolată, unde călugării, printr-un străvechi ritual, vor îndepărta blestemul.

Alături de un escroc, un tânăr aspirant la rangul de cavaler, un războinic încrâncenat rămas fără familie şi un preot naiv, Behmen şi Felson pornesc într-o călătorie înţesată de pericole. Abilităţile şi curajul le sunt puse la grele încercări, pe măsură ce descoperă secretul întunecat al fetei şi realizează că se luptă cu o forţă terifiantă, care are puterea de a determina soarta lumii. O forţă condusă de întuneric, aflată în slujba morţii şi a distrugerii. Şi pentru a salva omenirea, aceşti războinici trebuie să treacă prin iad.

Cum s-o dai să fie bine? (The Dilemma): Încă din colegiu, Ronny (Vaughn), burlac convins, şi Nick (James) au fost prieteni la bine şi la rău. Acum sunt parteneri într-o firmă de design auto, pe punctul de a câştiga contractul vieţii lor, care ar urma să le propulseze firma. Avându-le alături pe Beth (Connelly), iubita lui Ronny, şi pe Geneva (Ryder), soţia lui Nick, cei doi se simt invincibili.

Însă totul o ia razna în momentul în care Ronny o vede pe Geneva sărutându-se cu un alt bărbat şi se hotărăşte să afle ce se întâmplă. Investigaţiile sale amatoristice îi dau lumea peste cap, mai ales când află că şi Nick avea nişte secrete pe care le ţinea bine ascunse. Timpul trece, se apropie prezentarea care va decide soarta firmei lor, iar Ronny trebuie să se hotărască cum şi când îi va spune adevărul celui mai bun prieten al său.

Cum știi dacă ai noroc? (How do you know?): Lisa (Witherspoon) este o femeie ale cărei abilităţi şi preocupări atletice reprezentau pasiunea vieţii ei, pentru că a practicat sportul din fragedă copilărie.  Când ea se trezeşte însă eliminată din echipă, toate reperele care i-au jalonat anterior viaţa, dispar în neant.  Neştiind încotro s-o apuce, Lisa se îndreaptă şovăielnic spre o viaţă de om obişnuit.  Aflându-se în această stare imponderabilă, ea se simte atrasă de Matty (Wilson),un jucător renumit de baseball, un afemeiat şi un egoist – un fel de narcisist cu un oarecare cod al onoarei.

George Madison (Rudd) este un businessman onest, a cărei relaţie complicată cu propriul său tată, Charles (Nicholson), ia o altă turnură când George este acuzat de o infracţiune financiară, deşi el nu se simte vinovat cu nimic.  În condiţiile în care se vede în pericol de a fi aruncat în închisoare, onestitatea, integritatea şi optimismul incurabil al lui George par a fi singura cale de a-şi păstra sănătatea mintală.

Înainte ca relaţia Lisei cu Matty să prindă rădăcini, ea îl întâlneşte pe George pentru prima oară în cea mai rea seară din viaţa lor: Lisa a fost dată afară din echipă, iar el ar urma să intre la răcoare. Când toate par a se prăbuşi în jurul lor, ei descoperă că totuşi viaţa le mai poate oferi ceva frumos.

Dragoste și alte dapendențe (Love and Other Drugs): Bazată pe cartea autobiografică “Hard Sell: The Evolution of a Viagra Salesman” a autorului Jamie Reidy, comedia romantică “Love and Other Drugs” explorează deopotrivă metodele lipsite de etică ce se practicau în anii `90 în industria farmaceutică din Statele Unite ale Americii şi idila frumoasă care se înfiripă între un agent de vânzări ambiţios şi o artistă rebelă. Maggie Murdock este o tânără independentă, sexy, inteligentă, deschisă la minte şi nonconformistă, care nu permite niciunui obstacol să-i stea în cale şi care este sceptică cu privire la dragoste, mai ales că a fost diagnosticată cu maladia Parkinson în primul stadiu de evoluţie.
Fără să muncească prea mult, dar dispunând de capacitate de persuasiune şi de un farmec irezistibil ce îl ajută să cucerească toate femeile, fie că sunt doctore, asistente medicale sau cliente, Jamie Reidy este un as în domeniul vânzărilor de medicamente. Numai că întâlnirea cu Maggie şi modul în care evoluează relaţia lor îl iau prin surprindere pe Jamie şi îi schimbă ordinea priorităţilor în viaţă.

Călătoriile lui Gulliver (Gulliver`s travels): Aflat într-o călătorie spre Bermuda, Lemuel Gulliver eşuează pe ţărmul unei ţări necunoscute pentru a se trezi capturat de o mulţime de omuleţi de-o şchioapă. Călătorul va afla curând că ţara respectivă se cheamă Lilliput, iar locuitorii acesteia liliputani. Devenit repede favoritul fiicei regelui liliputan (Emily Blunt), Gulliver va cădea curând în dizgraţie când va refuza să atace un regat vecin şi rival. Va reuşi eroul nostru să scape de cruda-i pedeapsă şi să revină în Anglia lui natală?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web