Bacăul – Capitala Dansului Contemporan

Proiectul cultural „DANS CONTEMPORAN – BACĂU 2011″ se va desfășura la Centrul de Cultură „George Apostu” iar la eveniment sunt așteptați dansatori din mai multe state europene.
Evenimentul, ajuns la cea de a V-a ediție, se va desfășura în peruioada 27 – 29 octombrie și este finanțat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Proiectul de la Bacău va reuni totalitatea beneficiarilor de rezidenţe în domeniul dans contemporan, participanţi în parteneriatul artistic dezvoltat de Centrul de Cultură „George Apostu” cu „Centre de création chorégraphique Trois C-L” din Luxemburg, pe durata a trei ani, 2009-2011.În România, primele rezidenţe ArtistNe(s)t, sub genericul E-Motional Bodies & Cities din Bacău, au fost organizate in parteneriat cu Asociaţia Coregrafilor Profesionişti din Dans (Riga, Letonia) si au fost acordate coregrafilor Katrina Albuze (Letonia) şi grupului Paul Dunca (România) – Krassen Krastev (Bulgaria).

Deschiderea evenimentului va avea loc joi, începând cu ora 18.00, la Teatrul Municipal „Bacovia” unde vor urca pe scenă Valentina De Piante Niculae din România cu dansul „The Thing doesn’t Touch Me” și Julie Barthélémy din Luxemburg cu „Get Dressed”.

 

Sursa:www.adevarul.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web