Allview E2 Living – review

DSC_3005          De departe luna Mai a fost una din cele mai pline luni pentru cei de la Allview, aceștia lansând nu mai puțin de 5 modele, printre care și E2 Living.

Acest device este un dual sim (micro-SIM + SIM) si are un design plăcut ce mă duce puțin cu gândul spre HTC One (probabil din cauza celor două difuzoare frontale), dar nici la capitolul grosime nu stă rău, având doar 9,48 mm.

Pe parte hardware acesta vine dotat cu un procesor Dual Core de 1,3 Ghz alături de un GPU MALI 400-MP, 512 mb RAM, 4 GB memorie flash și un ecran IPS-LCD OGS (One Glass Solution) de 4 inch cu o rezoluție de 840×480 px, ce oferă unghiuri de vizualizare foarte bune, dar și o experiență bună de browsing.

Allview E2 Living vine cu o versiune de Android 4.2.2 Jelly Bean, și pare bine optimizat deoarece problemele legate de lag, par să se fi rezolvat. Camera principală este de 3.2 MP cu led flash si ceva funcții(Smart magic mode, Smart selfie mode, detectare faciala, foto panoramic), iar camera secundară este de doar 0.3 MP. Ceea ce mi s-a părut interesant la camera frontală, este faptul că deși are 3.2 MP, reușește să filmeze HD.

Noul smartphone vine dotat cu un acumulator Li-Ion de 1350 mAh, care duce o zi de utilizare pentru un user normal. De asemenea acesta știe rețele 3G de pană la 21 Mbps, Wifi Direct dar și hotspot atât prin Wifi cât și prin Bluetooth.

+ uri

– Un raport bun preț/calitate.

– Difuzoarele frontale.

– Caștile care par de bună calitate și au un volum audio impresionant.

– uri

– Camera foto.

– Lipsa update-ului de software.

 

În concluzie, acest smartphone este un best buy datorita raportului preț/calitate. De la mine primeste un bine meritat 8.

 

DSC_3006DSC_3010DSC_3008 DSC_3007  DSC_3012  DSC_3014 DSC_3016 Screenshot_2014-05-30-22-24-01

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web