Gala STAR 2012

În perioada 5-10 aprilie, va avea loc la Bacău cea de a VII-a ediţie a Galei STAR, manifestare ce se impune ca o celebrare a actorului şi a artei sale.
Teatrul Municipal Bacovia, organizatorul Galei, omagiază prin acest festival-concurs pe artistul care îmbracă seară de seară haina altui rol şi care-şi poate pune cel mai bine în valoare datele naturale într-un one-man-show şi, în acelaşi timp, pe spectator, căruia îi prezintă ACTORUL.

Juriul, format din: Carmen Stanciu teatrolog, conferenţiar dr. la Facultatea de Teatru a UNATC Bucureşti, vicepreşedinte al Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), Dan-Marius Zarafescu – teatrolog şi Şef Serviciul Artele Spectacolului la Ministerul Culturii si Cultelor, Gabriel Duţu – actor, şi director al Galei STAR a decis. Timp de o săptămână se vor întrece la Bacău 16 actori consacraţi sau care bat la porţile consacrării.

Iata mai jos, aveti si  programul complet al galei:

ziua 1 / JOI, 5 APRILIE
16.00 / Sala Mare
Deschiderea Galei Star, ediţia a VII-a

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Bianca HOLOBUŢ – Tata a fost actor, e adevărat… eu, cine ştie? (65 min.)
Teatrul „I.D. Sârbu“, Petroşani

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Eliza Noemi JUDEU – Femei singure (50 min.)
Compania BUZUNARUL CU TEATRU în parteneriat cu Teatrul Municipal „Bacovia“, Bacău

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Mihaela TELEOACĂ –Moştenitoarea (Teatrul de Comedie)

ziua 2 / VINERI, 6 APRILIE

16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Toma DĂNILĂ – G.O.D (60 min.)
Teatrul “LUNI” de la Green Hours, Bucureşti

17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Diana DECUSEARĂ – Mi-e frică de Marea Neagră (70 min.)
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Chişinău

18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Ştefan HULUBA – Camil. Un oarecare (65 min.)
Producţie independentă

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Anca SIGARTĂU – Puşlamaua de la etajul13

ziua 3 / SÂMBĂTĂ, 7 APRILIE
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Raluca MARA – Era atâta hărmălaie-n cer! (50 min.)
Teatrul de Nord, Satu Mare

17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Alin FLOREA – Visul unei nopţi de gală (50 min.)
Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Răzvan ROPOTAN – Fără cap (45 min.)
Producţie independentă

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Compania „TELLURIS”, Italia – La collona infinita

ziua 4 / DUMINICĂ, 8 APRILIE
11:00 / Sala Mare
Recital extraordinar Andrei TEAŞCĂ –
Spectacol de magie pentru copii Kids Magic Show

16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Stelian ROŞIAN – Iona (55 min.)
Teatrul Municipal „Ariel”, Râmnicu-Vâlcea

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Alexandru BOGDAN – Dă-dămult… Mai dă-dămult (45 min.)
Producţie independentă

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs

Junko HORI – Asa-chan (40 min.)
Tokio, Japonia

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Yumiko TSUJI – Femeile lui Picasso, Japonia

ziua 5 / LUNI, 9 APRILIE
16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Milena MILANOVA – Nikotine (60 min.)
Theatre Atelie 313, Bulgaria

17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Roxana GÎRLEANU – Audiţia! (40min.)
Producţie independentă

18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Andrei SOCHIRCĂ (Alex Calancea Band & Olia Tira) – Jack Fărăomână sau istoria unui contrabasist (80 min.)
Teatrul „U.S.A”., Chişinău

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Oana PELLEA – Vocea umană (Teatrul Metropolis)

ziua 6 / MARŢI, 10 APRILIE

17:00 / Sala Mare
Recital în concurs
Gabi DEL PUPO – Călătorie la capătul unei duminici (50 min.)
Teatrul Municipal Baia Mare

19.30 / Sala Mare
Decernarea premiilor GALEI STAR 2012

20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar de închidere Ion Caramitru şi violoncelistul – Adrian Naidin „Vorbe, vorbe, vorbe…” (Premieră)

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web