7 APRILIE – Ziua Mondială a Sănătătii

Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată în acest an sub sloganul ‘O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!”, informează vineri Ministerul Sănătăţii.

Din 1950, Ziua Mondială a Sănătăţii este sarbatorita în fiecare an pe 7 aprilie, pe o temă care evidenţiază un domeniu prioritar pentru OMS.

În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii are ca temă sănătatea şi îmbătrânirea şi coincide cu marcarea anului 2012 ca Anul European al Îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii (AEIA), care se desfăşoară sub auspiciile Comisiei Europene.

În această săptămână, Ministerul Sănătăţii, prin specialiştii departamentelor de promovare a sănătăţii din direcţiile de sănătate publică, în colaborare cu parteneri de la nivel local, a demarat o campanie de promovare.

Scopul acesteia a fost acela de implicare a autorităţilor responsabile, de la decidenţi până la politicieni, precum şi a membrilor societăţii, vârstnici, dar şi tineri, pentru a ajuta la protejarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate odată cu îmbătrânirea, a acţiona în scopul creării unei societăţi care apreciază şi recunoaşte vârstnicii ca fiind resurse valoroase şi susţinerii participării lor depline în societate.

La nivel global, din 1980 şi până în prezent numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani s-a dublat iar numărul persoanelor cu vârsta peste 80 de ani va fi până în 2050 de 395 milioane, de patru ori mai mare decât astăzi.

Se prognozează că până în 2050 persoanele peste 60 vor depăşi numeric copiii sub 14 ani. De asemenea, că populaţia din Regiunea europeană OMS va creşte de la 894 milioane în 2010 până la 910 milioane în 2020, dar până în 2050 va reveni la nivelul actual.

 

Sursa:  www.agerpres.ro

Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată în acest an sub sloganul ‘O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!”, informează vineri Ministerul Sănătăţii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web