Crucea Roșie Română la zi aniversară

IMG_3357La începutul acestei săptămâni Crucea Roșie Română a împlinit 140 de ani de la înființare, perioadă în care s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare prin suportul pe care l-a acordat.

Filiala Bacău a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România a marcat acest moment impotrtant în Piaţa Tricolorului, unde au fost oferite servicii medicale (măsurarea tensiunii arteriale, determinarea glicemiei) pentru cei prezenţi, au fost distribuite pliante informative despre activitatea Crucii Roșii Bacău și realizate demonstrații privind acordarea primului ajutor de bază. De asemenea, a fost organizată o expoziție cu cele mai relevante fotografii ale actiunilor din ultimii ani, precum și activități adresate copiilor: face-painting, modelare de baloane, etc.

“Astăzi, Crucea Roșie Română marchează 140 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Suntem recunoscători nenumăratelor generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții.  Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web