Incepe sesiunea de vara a bacalaureatului

SFYRKERH4NPrima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 debutează luni, 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Testarea se va desfăşura pe durata a trei zile (13-15 iunie). În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B).

Săptămâna viitoare, între 21 şi 24 iunie, se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 27 iunie şi 1 iulie.

Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.
Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu.
Candidatul care, la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba.

Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
a) susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale
b) susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
c) obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

 

Sursa: www.edu.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web