„Vii și tu la Bacău?”

Vii si tu la Bacau (5)Habitat for Humanity România lansează campania Vii și tu la Bacău?, prin care își propune să atragă voluntari care să muncească într-un eveniment impresionant, unic în Europa: BIG BUILD 2016. Împreună cu 800 de voluntari, asociația va construi 40 de case în doar 5 zile, în Bacău, pentru a sărbători Ziua Mondială a Locuirii și 40 de ani de la înființarea organizației în lume. BIG BUILD 2016 va deveni cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat din Europa.

Între 3 și 7 octombrie, 800 de voluntari din aproape 15 țări (SUA, Canada, Germania, Olanda, Irlanda de Nord, Slovacia, etc.) și din companiile românești sunt așteptați pe șantierul din Bacău să construiască alături de familiile partener. Alți 1,200 de voluntari vor lucra în pre-eveniment, la pregătirea șantierului și realizarea fundațiilor.

Campania Vii și tu la Bacău este centrată în jurul ideii că BIG BUILD este un eveniment unic, la care toată lumea trebuie să fie prezentă, de la celebrități la voluntari din toată țara. Pe platforma www.habitat.ro/bigbuild voluntarii se pot înscrie într-una dintre echipele: Prima TV, Europa FM, Lora, Minuni.ro, etc, sau pot deveni chiar ei teamleaderi.

În campania Vii și tu la Bacău? sunt implicate vedete Prima TV (Livia Taloi și Constantin Zamfirescu, de la Trăsniții, Șerban Huidu, Codruț Kegheș și Ioana Petric de la Cronica Cârcotașilor, Horia Vîrlan și Valentin Sanfira, de la Mama mea gătește mai bine, Livia Graur și Andreea Fried, prezentatoare Focus), Europa FM (Vlad Petreanu și George Zafiu, realizatori Deșteptarea), Voltaj, Lora și multe altele. Campania are trei componente: teaser, desfășurat în perioada 12-19 mai, reveal 19 mai-3 iulie, și leapșa 3 iulie-3 octombrie.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web