Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează în perioada 8 – 16 aprilie 2016 cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”.
Continuator în haine noi al proiectului iniţiat la începutul deceniului al optulea al veacului trecut de criticul de teatru Valentin Silvestru, drept care, în semn de omagiu, manifestarea va purta de acum numele său, proiect continuat sporadic în anii 1990 şi apoi, timp de zece ediţii, după 2004, sub titulatura Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice «Gala STAR», Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” se adresează artiştilor cu posibilităţi de expresie deosebite, exercitate de un singur actor în aceeaşi unitate de timp şi spaţiu, în formule de tipul: Monodramă, Teatru-dans/pantomimă, Impro/stand-up, Animaţie, Visual & digital art.
Acestea vor fi şi cele cinci secţiuni concurenţiale (Monodramă, Teatru-dans/pantomimă, Impro/stand-up, Animaţie, Visual & digital art.), ale căror prestaţii vor fi evaluate de un juriu internaţional alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, juriu care va acorda câte un premiu pentru fiecare secţiune, în valoare de 2.000 de euro, şi un Mare Premiu în valoare de 7.000 de euro.
La acestea se adaugă, conform tradiţiei, Premiul onorific “Ştefan Iordache”, acordat de elevi din liceele municipiului Bacău, şi Premiul „Actori pentru Actor – Dinu Apetrei”, acordat de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.
