Cursuri WebDesign GRATUITE

IMG_4178

Noul înființat club de WebDesign atrage din ce în ce mai mulți elevi și spre surprinderea tuturor chiar și profesori. Dacă întri pentru prima dată în club ai senzația că s-a întors lumea cu susul în jos. Elevii le predau …profesorilor.
Asta a fost și senzația mea când am luat loc în fața calculatorului iar lângă mine a venit un băiat de clasa 9, Daniel, să-mi explice primii pași în WebDesign. Și el era la a VI-a oră de curs și îmi fusese repartizat de prof . Nastasă ca să nu mă pierd prin hățișul de cifre și semne bizare din diversele platforme informatice. Și ușor ușor, cu ajutorul bunului … Daniel, am începu să țin pasul cu prof de informatică Gabriel Nastasă.
Trebuie să recunosc că ideea de a explica altuia te determină să faci un efort, dar apoi tu înțelegi și reții foarte bine. L-am întrebat pe Daniel ce l-a adus la curs și mi-a răspuns scurt, surprins de această întrebare:

“Curiozitatea.”
Tot curiozitatea și dorința de a învăța m-au ținut în continuare la aceste cursuri și pe mine. Am învățat deja despre Modx Revolution, WordPress, aplicația Puty etc. Lângă mine, extrem de interesat, profesorul de istorie Costin Iordache scrie câteva comenzi, secondat de elevul Roberto Cojocaru de la clasa a X -a G. Îmi spune că el lucrează deja pe Linux acasă: “Vin la acest curs din dorința de a învăța să realizez primul meu site și să-l utilizez în cadrul cercului de istorie din această lună unde tematica va fi: Utilizarea mijloacelor TIC în predarea istoriei” – îmi spune bucuros profesorul Iordache.
Două calculatoare mai încolo, un alt participant un alt motiv pentru care vine la cursul de WebDesign: “Este atractiv, interesant, deja am făcut primii pasi. Mi-aș dori să pot să-mi realizez propriile mele site-uri, să învăt programare php, să lucrez cu baze de date, pentru a pune în practică unele idei proprii- îmi spune profesoara Mihaela Moraru.
“Scrieți WGET în linux” – spune prof drd. Gabriel Nastasă iar eu mă grăbesc să găsesc tastele înainte ca elevul Daniel să își dea seama că mintea îmi era în altă parte. Tot în altă parte, mult mai departe, în colțul din dreapta al laboratorului AEL – o găsesc pe dna inginer laborant Dana Andronic extrem de meticuloasă, luând și notițe. “E clar că acest curs pune bazele WebDesign-lui pentru cei pasionați de acest domeniu. (…) El poate deveni pentru profesori un instrument de lucru cu elevii și o modalitate modernă de apropiere a celor două categorii. Aș dori să învăț cum se pot creea efecte de animatie de tip template pentru video/foto. Aș dori să se continue predarea acestui curs și pentru nivelul următor, mai avansat.”
Lângă dna Andronic elevul Roberto Cojocaru ține să precizeze: “Eu îl știam pe dnul prof de anul trecut, de la cursurile CISCO. M-am bucurat extrem de mult când am auzit că vrea să facă un asemenea curs de WebDesign. Mai ales că e gratis iar profu’ se adaptează cerințelor noastre.”

Așadar acestea sunt doar câteva motive pentru care vin și învață deopotrivă elevii și profesorii.

Tu ce ai vrea să faci dacă ai ști să lucrezi în Web Design?

PARTICIPĂ și tu la aceste cursuri, sunt GRATUITE. Pentru detalii vino în AEL (sala A12) și stabilește împreună cu profesorul Gabriel Nastasă ziua (zilele) când poți veni.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web