„Spectacolul Cărţii” la Centrul de Cultură G. Apostu

Afis Spectacolul CartiiCentrul de Cultură „George Apostu” Bacău închide seria proiectelor culturale „Centrul Apostu – 25 de ani de la înfiinţare” vineri, 11 decembrie 2015, ora 17.00, la sediul din Str. Crângului nr.18, cu „Spectacolul Cărţii”.

De un sfert de veac se reunesc la Centrul Apostu prieteni şi colaboratori, personalităţi marcante, atât din ţară cât şi din străinătate, într-un efort comun de promovare a culturii autentice. Fiecare manifestare este dovada caracterului pluridisciplinar al programelor instituţiei, a deschiderii spre valorile culturale naţionale şi universale, spre noile forme de exprimare artistică. O preocupare constantă a instituţiei o constituie readucerea în atenţia publică a unuia dintre cei mai importanti artişti ai Europei moderne, sculptorul George Apostu.

În cadrul „Spectacolului Cărţii” vor fi prezentate publicului cele mai recente apariţii editoriale: Omar Khayyām – “Rubaiate” şi Forugh Farrokhzād – “Să dăm crezare începutului de anotimp rece” (Cele mai frumoase poezii), traduceri din limba persană, studii introductive, note şi comentarii de Gheorghe Iorga.

Ne vor introduce în universul poeziei persane: Adrian Jicu, Constantin Dram, Carmen Mihalache şi Vasile Spiridon. Moderatorii evenimentului sunt Gheorghe Geo Popa şi Florina Găzdaru.

Cortinele „Spectacolului cărţii, spectacolul lumii –Omar Khayyām” imaginat şi realizat de Gheorghe Geo Popa s-au deschis la Teatrul Municipal Bacovia, în cadrul evenimentului aniversar „Zilele Centrului Apostu-25 de ani de la înfiinţare” din luna octombrie, când au urcat pe scenă Amir Heidarkhodaee, Gheorghe Geo Popa, Gheorghe Iorga şi elevi ai secţiei de coregrafie de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, coordonaţi de prof. Simona Baicu.

Călătoria spre frumos continuă, astfel, vineri, 11 decembrie 2015, ora 17.00. Momentul muzical va fi asigurat de cvartetul Fagottissimo, în componenţa: Mihai Timofti, Mihai Badiu, Mihai Gavril şi Pavel Ionescu. Vor interpreta lucrări de: Scott Joplin, Giuseppe Verdi, Peter Schickele, Walter Miles, Nacio Herb Brown.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web