
Rezultatele sunt superioare cu peste 7% celor consemnate în aceeaşi sesiune a anului 2014 (59,25%) şi cu 12% celor din 2013 (54,4%). De asemenea, rata de promovare pentru promoţia curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare faţă de anul 2014 (67,61%) şi cu peste 9% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%). La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 63 de medii de 10 (cele mai multe – 9 – în judeţul Timiş), în scădere comparativ cu anul trecut (104).
Precizăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor x absolvenţi prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe cei 303 absolvenţi eliminaţi.
Rezultatele, înainte de contestaţii, se afişează în cursul acestei dimineţi. Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi (între orele 16:00 şi 20:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-9 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
