Olimpiada Naţională la Disciplinele Tehnologice – ZIUA 1

01DSC_0497 Luni seara peste  200 de olimpici din toată ţara, profesori, inspectori  şi sponsori au participat la Deschiderea Festivă a Olimpiadei  Naţionale la Disciplinele din aria curriculară Tehnologii ce este găzduită în acest an de Colegiul Tehnic de Comunicaţii Nicolae Vasilescu Karpen Bacău.

Sala Ateneu „Mihail Jora” le-a oferit pe lângă acustica specifică, liniştea dar şi căldura unei săli de concerte de muzică clasică toate în contradicţie cu vremea de toamnă bacoviană. De altfel poetul George Bacovia a fost de mai multe ori reamintit prin poezii şi citate.

Gazda acestei festivităţi a fost inspectorul şcolar Mihaela Liliana Ciuchi care  a făcut o trecere prin timpuri şi anotimpuri, tehnologie şi învăţământ, toate centrate pe elev, în acest caz pe cei mai buni – olimpicii.

Au luat cuvântul pe rând inspectorul general adjunct şcolar Alina Pistol, preşedintele comisiei centrale de organizare şi evaluare Gabriel Puiu, din partea Primăriei Bacău purtatorul de cuvânt Ionuţ Tomescu, prof Cosma Dragoş Gabriel din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, care este şi preşedinte executiv al comisie centrale de organizare şi evaluare, consilerul local Ilie Bîrzu, decanul Facultăţii de Inginerie Vasile Alecsandri prof. Carol Schnakovszky iar din partea liceului gazdă dir adj. Virgil Popa.

Olimpicilor, cei mai buni dintre cei mai buni, li s-a reamintit rolul esenţial pe care îl are tehnica în viaţa omului, fără de care nu am fi ajuns aici. “Anul şcolar este un drum al cunoaşterii şi autocunoaşterii, iar olimpiadele sunt sanşa de a dovedi ceea ce am învăţat ” a precizat printre altele preşedintele comisiei de organizare a acestei olimpiade Gabriel Puiu.

Preşedintele executiv prof Cosma Dragoş Gabriel le-a transmis: „ Sper ca vă veţi  bucura de şederea din Bacău, de această mini-vacanţă, pe care  o veţi încununa numai cu reuşite. Succes tuturor !”

Ploaia în stil bacovian l-a făcut pe purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău Ionuţ Tomescu să afirme ce reprezintă ea de fapt: „Putem spune că ploaia de astăzi este de fapt bogăţie. Astfel am adunat doar minţile cele mai  luminate, elita şi că până la urmă s-a realizat  o îmbinare dintre  spirit şi cunoaştere.”

Suntem în epoca de nisip – afirmaţia îi aparţine decanului Facultăţii de Inginerie – profesorul Carol Schnakovszky. Aceasta a ţinut să precizeze, mai în glumă mai în serios, că nu am făcut decât un pas de la epoca de piatră la epoca…de nisip. Noi suntem înconjuraţi şi dependenţi de tehnologie, de gadget-uri şi toate acestea sunt construite din componente electronice ce au în compoziţia lor siliciu, care nu este nimic altceva decât nisip.

Mulţumiri călduroase au fost transmise tuturor celor implicaţi în realizarea acestei olimpiade, profesorilor, autorităţilor, sponsorilor şi nu în ultimul rând elevilor din toată ţara. „Sper să vă simţiţi bine la Bacău. Mulţumim colaboratorilor şi sponsorilor pentru ajutor !”  a subliniat directorul  adj al Colegiului Tehnic de Comunicaţii Nicolae Vasilescu Karpen Bacău, Virgil Popa.

Deschiderea Festivă a Olimpiadei  Naţionale Tehnice a fost frumos ornată de talentele de la Colegiul de Artă George Apostu: grupul Trio Art Libidum, de micii artişti Tuduriu Andreea, Mădălin Gâtu, Maria Ailincăi, Mădălina Pavel, Crengariş Bianca, Ştefania Franţ, coordonaţi de profesorul  din cadrul liceului de Artă „George Apostu”, Florin Blaj .

Vă reamintim că Olimpiada  Naţională la Disciplinele din aria curriculară Tehnologii este organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău şi Colegiul Tehnic de Comunicaţii Nicolae Vasilescu Karpen cu sprijinul a numeroşi sponsori şi se desfăşoară în perioada 6 – 10 Aprilie 2015 la Bacău.

Autor: Paul CUCU

Foto: Ionut UNGURUp style=”text-align: center;”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web