Preselecţie „Next Star” la Bacău

nextstar bacauCea mai cunoscută emisiune de talent-show pentru copii, “Next Star”, difuzată de Antena1, a pornit prin ţară în căutarea concurenţilor pentru cel de-al cincilea sezon.

Caravana  „Next Star” se va opri vineri, 23 ianuarie 2015, la Palatul Copiilor Bacău  – etajul 1, sala de Teatru „PROSPERO” – unde sunt aşteptaţi, de la ora 11.00, copiii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, care cântă, dansează sau au talent actoricesc.

Concurenţii trebuie să fie însoțiți de către un părinte, un tutore legal sau de un adult care face dovada unei împuterniciri.

Participanții la casting pot opta să se prezinte cu o piesă vocală, o melodie instrumentală sau un fragment dintr-o piesă de teatru, dans, număr de circ, pantomimă, gimnastică artistică etc. Copiii care cântă cu vocea se pot prezenta cu negative, se pot acompania la un instrument sau pot cânta a cappella. Se admit grupuri, indiferent de numărul membrilor.

Preselecțiile vor fi filmate și fragmente din înregistrare vor fi difuzate în cadrul show-ului. Din acest motiv, este recomandat ca fiecare copil participant să vină îmbrăcat  cum s-ar prezenta în faţa publicului şi a unui juriu. O coafură deosebită, un machiaj potrivit vârstei sau accesorii ieşite din comun îi pot ajuta pe concurenţi să iasă în evidenţă şi să-şi pună în valoare personalitatea.

Înscrierile se vor face la faţa locului, în baza actelor de identitate ale ambilor părinţi şi a certificatului de naştere al copilului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web