Tainicele trairi ale invierii spirituale

lumanare_inviere

Spre aducere aminte si rememorare, pornind de la recitirea din Sf. Biblie a versetelor ce povestesc despre evenimentele din acele vremuri desfasurate in pre-zilele Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, s-a facut usor trecerea spre zilele noastre, si s-a discutat despre felul in care suntem atenti la viata noastra spirituala si morala, de care s-a preocupat fiecare generatie de la formarea poporului roman si pana in zilele noastre.

Adolescentii liceului nostru – profesorii lor – seniorii de la Club 60+ – cele trei generatii adunate spre petrecerea unui timp de inaltare spirituala in Capela Sf. Nicolae a Colegiului Tehnic de Comunicatii “Nicolae Vasilescu-Karpen”, de rit ortodox, au lasat de o parte diferenta de varsta si au supus discutiei subiecte comune de preocupare a fiecaruia pentru o viata cat mai linistita, in buna comuniune cu semenii, in armonie cu toate creatiile universului. S-a pus accent pe pastrarea traditiilor stramosesti romanesti si crestine care dau sens si demnitate vietii si desigur directioneaza pe oricine spre o viata cat mai luminoasa, sanatoasa, corecta, morala si care deschide inimi de dragoste si intelegere catre semenii nostri.

Intalnirea, sub forma unei activitati de proiect, precedenta a sarbatorii intregii umanitati – Invierea lui Iisus Hristos = Pastele, a dat ocazia tinerilor sa-si manifeste credinta si convingerea lor pentru invataturile spirituale ale Bisericii Ortodoxe in fata statorniciei in credinta a seniorilor prezenti. Adolescentii au interpretat fragmente din “Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos” ca indemn la “uciderea” gandurilor si faptelor necrestine pentru curatirea vietii noastre, poezii cu profunde trairi duhovnicesti si care invita la meditatie launtrica.

 

Din experienta si intelepciunea varstei, seniorii, din dorinta de a transmite ceea ce e valoros si trainic generatiei viitoare, le-au oferit si ei tinerilor un dar spiritual cu cantari religioase, pline de invataturi diversificate ce-i poate ghida spre o viata cat mai armonioasa, echilibrata si fericita.

Ca recunostinta si multumire, tinerii au daruit seniorilor simbolul Pastelui – oua incondeiate, romanesti – ca dovada a perpetuarii traditiei stramosesti.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web