BAC 2014 – Promovabilitate de 59 %

recultate bac 2014Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială, până la ora 13.00, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014. Până la ora 13.00, au fost încărcate 97,80% din date. Conform acestora, 59% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8.99: 24.659.
Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40% ) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.665 de absolvenţi, 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenţi, 107.164 (80,16%) au obţinut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 146.781. Alţi 10.361 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Rezultatele înregistrate înainte de contestaţii se vor afişa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenţii vor putea depune contestaţii (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.
Menţionăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.
Pentru detalii suplimentare, ataşăm un material ce conţine situaţia statistică referitoare la rata de promovare a examenului de Bacalaureat în ultimii 10 ani.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web