Final de stagiune la Teatrul Municipal “Bacovia”

adriangazdaruIncepand de astazi,1 iulie, Teatrul Municipal “Bacovia” intră în vacanţa de vară. Stagiunea 2013 – 2014 s-a încheiat cu o perioadă intensă de repetiţii la două noi spectacole, “Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, în regia lui Cornelius Pavaloi, la Secţia de Animaţie, şi “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru, la Secţia Dramă. Premiera celor două spectacole va avea loc duminică, 7 septembrie, în deschiderea stagiunii 2014 – 2015, după o nouă perioadă de repetiţii, care va debuta, pentru colectivul artistic şi tehnic al Teatrului Municipal “Bacovia”, la 25 august.

           Luni, 30 iunie, Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Municipal “Bacovia”, a avut şi o ultimă întâlnire cu jurnaliştii băcăuani, de final de stagiune dar şi de mandat, o întrunire în care le-a mulţumit reprezentanţilor presei pentru colaborarea din cei nouă ani de directorat. Momentul a fost şi un prilej de restrospectivă, principalul proiect la care a făcut referire managerul Adrian Găzdaru fiind Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice “Gala «Star»”, pe care l-a iniţiat în primul an de mandat.

“De la 1 februarie 2005 am avut această onoare de a conduce Teatrul Municipal « Bacovia ». Au fost nouă ani şi cu bune şi cu rele, au fost nouă ani şi de realizări foarte importante pentru o instituţie de cultură, au fost nouă ani care eu zic că au relansat un pic Teatrul Municipal « Bacovia », poate nu atât cât mi-aş fi dorit, dar oricum este un pas important şi mi-aş dori ca Teatrul Municipal « Bacovia » să continue acest trend ascendent şi să ajungă acolo unde îi este locul, între primele cinci – şase teatre din România.” a tinut sa mentioneze Adrian Găzdaru.

Un alt proiect de pe durata mandatului său de nouă ani, pe care l-a amintit Adrian Găzdaru în cadrul conferinţei de presă, a fost atragerea către Teatrul Municipal « Bacovia » a unor regizori importanţi, precum Alexander Hausvater, Gelu Badea, Inna Sokolova – Gordon sau Alexandru Dabija, care au creat spectacole care au umplut sălile de teatru în Bacău şi în ţară.

În finalul întâlnirii, managerul Teatrului Municipal « Bacovia » a transmis un mesaj şi publicului băcăuan, pe care l-a « simţit aproape » timp de 19 ani, atât din postura de actor, cât şi din cea de manager.

           « Pentru publicul băcăuan mesajul e următorul : să iubească la fel de mult teatrul, poate chiar mult mai mult decât l-a iubit până acum, să fie alături de teatru, să vină să vizioneze spectacolele teatrului. Cu siguranţă, indiferent cine va veni în locul meu la conducerea Teatrului, va şti să monteze spectacole pentru toate palierele de public, aşa cum am încercat şi eu. În Teatrul Municipal « Bacovia », fiecare om, din colectivului, artistic, tehnic şi administrativ, este dedicat teatrului”, a încheiat discursul său către jurnaliştii băcăuani managerul Adrian Găzdaru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

« Bacovia » a unor regizori importanţi, precum Alexander Hausvater, Gelu Badea, Inna Sokolova – Gordon sau Alexandru Dabija, care au creat spectacole care au umplut sălile de teatru în Bacău şi în ţară.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web