Palatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru la Košice – Slovacia

DSCN0675Elevii şi profesorii Palatului Copiilor din Bacău continuă relaţiile de colaborare cu instituții de învățământ din Europa În perioada 7-11 aprilie 2014, nouă reprezentanţi ai instituţiei de educaţie nonformală din Bacău au participat, alături de colegi din alte şase ţări europene, la o reuniune desfăşurată la ” Gymnazium Opatovska”, din Košice (Slovacia).

Echipa băcăuană care s-a deplasat în Slovacia a fost formată din patru cadre didactice (prof. Dumea Nela – coordonator, prof. Bortoș Monica, prof. Busuioc Adriana și prof. Rusăi Laura, membri în echipa de implementare a proiectului) şi cinci elevi (Comorașu Olivia, Tiron Ioana-Larisa, Stîngă Florinela, Muraru Georgiana-Anemone, Măgirescu Ștefan). Întâlnirea a fost prilej de schimb de idei și de experiențe pe marginea dezvoltării activităților din cadrul proiectului.

Importanța acestor întâlniri periodice este una esențială, spun membrii echipei de proiect. ”Pentru realizarea produselor commune este important să se lucreze în manieră unitară. Ierbarul ce va fi creat cu specii tipice și periclitate din zona fiecărui partener va fi reprezentativ pentru obiectivele proiectului. Drumețiile în pădure vor fi astfel prilej de punere în practică a practicilor dobândite la întâlnirea de la Košice”, a subliniat prof. Adriana Busuioc.

Specialiști ai domeniului conservării biodiversității, profesori doctori ai universității din Kosice, au făcut prezentări teoretice și practice privitoare la problemele actuale de conservare a biodiversității și a modului în care acestea se pot rezolva. ”Foarte interesant mi s-a părut work-shop-ul privitor la problema descreșterii numărului de lilieci și dezechilibrul ce s-ar crea prin dispariția lor din lanțul trofic”, a spus prof. Rusăi Laura.

Aceasta a fost a doua activitate comună din cadrul proiectului multilateral Comenius”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival”, în care Palatul Copiilor din Bacău este partener, alături de instituţii de învăţământ din Grecia (țară coordonatoare), Ungaria, Slovacia, Turcia, Romania, Bulgaria și Polonia.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web