Scoala „Altfel” alaturi de voluntarii de la Crucea Rosie

coperta2DSC_2453-001A început programul Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!, iar odată cu acest moment a început și seria activităților pe care Crucea Roșie Bacău le desfășoară pentru a veni în sprijinul elevilor și cadrelor didactice.

Voluntarii Crucii Roșii Bacău vor fi prezenți în fiecare zi a acestei săptămâni în mai multe unități de învățământ din municipiul Bacău, dar și în alte localități din județ, pentru a susține în fața elevilor diferite sesiuni de informare, ce pot cuprinde, după caz: prezentări ale istoricului Crucii Roșii, noțiuni introductive privind acordarea primului ajutor, prezentarea principalelor activități desfășurate de Crucea Roșie Bacău, informații referitoare la ce înseamnă activitatea de voluntar, noțiuni introductive privind Dreptul Internațional Umanitar și altele.

Astfel, luni, 7 aprilie, voluntarii noștri au fost prezenți în școlile din comuna Pîrjol, dar și la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Bacău. Elevii au întâmpinat cu entuziasm echipele Crucii Roșii, iar informațiile prezentate au fost considerate foarte utile, atât de către copii, cât și de către cadrele didactice.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web