“Primul ajutor salvează vieţi!”

Accidentele, rănile şi bolile pot apărea pe neaşteptate. Ajutorul imediat depinde adesea de membrii familiei, colegi, cadre didactice sau trecători. Având cunoştinţe despre modul de acordare a primului ajutor, oricine poate fi de folos în asemenea situaţii. Acesta este scopul principal al proiectului nostru: să ştii să acţionezi corect şi util în situaţii neprevăzute.

Conştientizarea acestor lucruri a fost motivaţia principală a unui grup de cadre didactice din Colegiul Tehnic Anghel Saligny, care a pus bazele unui parteneriat astfel încât să asigure dezvoltarea cunoştintelor în domeniul acordării primului ajutor de bază, precum şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa dobândirii acestor cunoştinţe.

Conform calendarului de activităţi din cadrul proiectului în următoarea perioadă (noiembrie 2011- aprilie 2012) în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bacău şi Inspectoratul Şcolar Bacău sunt programate cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice din şcolile şi liceele din Judeţul Bacău. Numărul de locuri este limitat, doar o grupă de 15 cadre didactice/ instituţie şcolară vor putea beneficia de formare gratuită în acordarea primului ajutor oferită de Crucea Roşie Bacău.


Aceste activităţi vizează şi elevii, care vor fi pregătiţi de către cadre didactice, în vederea participării la Concursul “Sanitarii Pricepuţi” – concurs care la anul va împlini 50 ani.
În ultima săptămână din luna octombrie, 17 cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Tehnic Anghel Saligny au absolvit cursul de prim ajutor de bază.

Luni, 31 octombrie, începând cu orele 14.15 la sediul Crucii Roşii Bacău certificatele vor fi înmânate proaspeţilor absolvenţi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Free WordPress Themes | Thanks to WordPress news theme, WordPress magazine theme and Premium WordPress Themes
FIB
Certificat Web